În ultimele zile, energia a revenit în centrul dezbaterii publice din România. Seceta severă, nivelul excepțional de scăzut al Dunării, oprirea Unității 1 de la Cernavodă, riscurile asupra funcționării Unității 2, apelurile la reducerea consumului în orele de vârf și perspectiva unor importuri mai mari au generat inevitabil întrebarea: se află România într-o criză energetică?
Situația este serioasă. Dar seceta este declanșatorul, nu explicația completă.
Vara anului 2026 reprezintă, în realitate, un test de reziliență pentru Sistemul Energetic Național. Un test care scoate la suprafață vulnerabilități acumulate în timp: expunerea la fenomene climatice extreme, reducerea unor capacități controlabile, întârzierea investițiilor de înlocuire, dezvoltarea insuficient sincronizată a stocării și flexibilității și, mai ales, dificultatea de a transforma strategiile energetice în investiții realizate la termen.
România are resurse. Problema este cum le punem să lucreze împreună
România dispune de un mix energetic divers: nuclear, hidroenergie, gaze naturale, capacități pe cărbune încă disponibile, un potențial important eolian și solar și interconexiuni cu sistemul european.
Problema fundamentală nu este lipsa resurselor, ci capacitatea de a construi din acestea un sistem coerent, flexibil și rezilient, inclusiv în condiții extreme.
Un sistem energetic nu poate fi evaluat doar prin numărul total de megawați instalați.
Întrebarea relevantă este: câți megawați sunt efectiv disponibili atunci când sistemul are nevoie de ei?
O seară caniculară, după apusul soarelui, cu producție eoliană redusă, hidroenergia afectată de secetă și una sau mai multe capacități convenționale indisponibile reprezintă exact tipul de situație pentru care trebuie proiectată reziliența sistemului.
De altfel, asemenea riscuri nu erau necunoscute. Transelectrica a analizat pentru vara 2026 inclusiv scenarii severe, cu producție eoliană și fotovoltaică foarte redusă și cu necesar important de import.
Schimbările climatice sunt și o problemă de securitate energetică
Actuala situație demonstrează că apa și energia nu mai pot fi tratate separat.
Seceta afectează producția hidro, dar poate limita și funcționarea centralelor nucleare sau termice care depind de apă pentru răcire.
Schimbările climatice nu mai reprezintă, prin urmare, doar o temă de mediu sau agricultură. Ele au devenit o variabilă a securității energetice.
Planificarea Sistemului Energetic Național trebuie să includă explicit scenarii climatice severe și situații în care mai multe evenimente nefavorabile se produc simultan.
Tranziția energetică trebuie corect sincronizată
O altă vulnerabilitate importantă este legată de succesiunea investițiilor.
În procesul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, retragerea capacităților pe cărbune trebuia corelată cu apariția unor noi capacități flexibile pe gaze: aproximativ 475 MW la Turceni și 850 MW la Ișalnița, în total circa 1.325 MW.
Aceste capacități nu sunt astăzi disponibile, iar întârzierile succesive au făcut ca proiectele care trebuiau să contribuie la echilibrarea sistemului să ajungă mult mai târziu în etapele efective de achiziție și construcție.
Aici trebuie făcută o distincție esențială.
Problema nu este decarbonarea. Problema este sincronizarea.
Închiderea administrativă a unei capacități se poate face într-un timp relativ scurt. Construirea înlocuitorului presupune, însă, ani de proiectare, autorizare, finanțare, achiziții, construcție, racordare, probe și punere în funcțiune.
Într-un sistem critic, trebuie respectată o regulă elementară de management al riscului: nu retragi o funcție esențială înainte de a avea certitudinea că aceasta poate fi preluată de alte capacități.
Aceasta nu este o pledoarie pentru cărbune și nici împotriva tranziției energetice.
Este o pledoarie pentru planificare, predictibilitate și responsabilitate.
Regenerabilele au nevoie de flexibilitate
România trebuie să continue dezvoltarea producției regenerabile. Dar energia solară și eoliană depind de condițiile meteorologice, iar sistemul trebuie să poată gestiona această variabilitate.
Concluzia nu este că România are „prea multe regenerabile”.
Concluzia este că regenerabilele trebuie dezvoltate împreună cu stocarea, capacitățile flexibile, hidroenergia, energia nucleară, răspunsul activ al consumului, serviciile de sistem, digitalizarea rețelelor și interconexiunile.
Nu trebuie dezvoltate tehnologii izolate.
Trebuie construit un sistem.
Importul este normal. Dependența de import, în momente critice, nu este o strategie
România face parte din piața europeană de energie, iar schimburile transfrontaliere sunt normale și necesare.
A importa energie într-o anumită perioadă și a exporta în alta nu înseamnă că sistemul a eșuat. Dimpotrivă, interconectarea europeană reprezintă o componentă importantă a securității energetice.
Dar interconectarea are limite, mai ales atunci când același fenomen climatic sau aceeași situație de deficit afectează simultan mai multe state din regiune.
De aceea, importul trebuie să completeze capacitatea internă, nu să o substituie în mod structural.
Securitatea energetică nu poate fi externalizată.
Avem nevoie de managementul execuției, nu doar de strategii
România are numeroase proiecte energetice importante: nuclear, regenerabile, stocare, hidro, centrale flexibile și investiții în rețelele de transport și distribuție.
Problema este că proiectele anunțate nu produc energie.
Produc energie doar proiectele finalizate.
De aceea, pentru fiecare investiție energetică strategică trebuie să existe o urmărire clară: ce trebuie construit, cine răspunde, care sunt etapele și termenele, unde apar întârzieri, ce impact au acestea asupra Sistemului Energetic Național și ce soluții alternative trebuie activate.
Nu este suficient să avem o strategie energetică.Avem nevoie și de managementul riguros al punerii ei în aplicare.
Aceasta este, în opinia Societății Profesionistelor din Energie din România – SPER, una dintre lecțiile majore ale actualei situații.
Energia este o problemă economică și socială
Consecințele vulnerabilităților sistemului energetic nu rămân în interiorul sectorului.
Pentru industrie, energia scumpă și volatilă înseamnă costuri mai mari și competitivitate redusă.
Pentru investitori, siguranța alimentării și predictibilitatea prețului energiei devin criterii în alegerea amplasamentului unei investiții.
Pentru populație, vulnerabilitatea sistemului poate însemna costuri suplimentare și, în situații extreme, necesitatea reducerii consumului.
Securitatea energetică nu este, așadar, doar o problemă a sectorului energetic.Este o problemă de politică economică, industrială și socială.
Ce ar trebui să urmeze?
SPER consideră că actualul moment trebuie folosit nu pentru o nouă căutare conjuncturală a vinovaților, ci pentru o evaluare profesionistă și transparentă a rezilienței sistemului.
România are nevoie de câteva principii clare:
- retragerea capacităților trebuie sincronizată cu intrarea efectivă în exploatare a capacităților de înlocuire;
- adecvanța sistemului trebuie evaluată inclusiv în scenarii climatice severe;
- regenerabilele trebuie dezvoltate simultan cu stocarea, flexibilitatea și rețelele;
- proiectele energetice strategice trebuie urmărite prin etape, termene și responsabilități clare;
- politicile privind energia și resursele de apă trebuie corelate;
- interconectările trebuie dezvoltate fără ca importul să devină substitut pentru capacitatea internă necesară;
- protecția consumatorilor vulnerabili trebuie combinată cu stimularea investițiilor și a eficienței energetice.
Criza adevărată ar fi să nu învățăm nimic
România nu este o țară lipsită de resurse energetice.
Avem posibilitatea de a construi unul dintre cele mai echilibrate mixuri energetice din regiune și de a avea un rol important în securitatea energetică a Europei de Sud-Est.
Dar resursele, singure, nu sunt suficiente.
Securitatea energetică înseamnă resurse, infrastructură, flexibilitate, competență managerială și timp.
Nu trebuie să alegem între securitate energetică și tranziție energetică. Nu trebuie să alegem între nuclear și regenerabile, între hidro și stocare sau între capacități interne și interconectare.Trebuie să construim un sistem în care toate acestea funcționează împreună.
Tranziția energetică nu trebuie încetinită. Trebuie mai bine planificată și sincronizată. Pentru că securitatea energetică nu se construiește în ziua în care apare criza. Se construiește cu ani înainte.
